Despre WWF
Fondata in 1961, WWF (World Wide Fund for Nature) este una dintre cele mai mari si eficiente organizatii internationale independente care deruleaza proiecte pentru conservarea naturii. WWF are aproximativ 5 milioane de sustinatori in toata lumea si o retea activa in peste 100 de tari.
Organizatia este aproape unica prin faptul ca isi face simtita prezenta de la nivel local pana la nivel global: este capabila sa comunice cu triburile de pigmei Baka in padurile tropicale din Africa centrala si, in acelasi timp, poarta discutii de la egal la egal cu institutii ca Banca Mondiala si Comisia Europeana.
Misiunea WWF la nivel global este aceea de a stopa degradarea mediului si de a construi un viitor in care oamenii traiesc in armonie cu natura, prin:
- conservarea diversitatii biologice la nivel mondial;
- utilizarea rationala a resurselor naturale regenerabile;
- reducerea poluarii si a consumului irational
WWF a inclus Fluviul Dunarea si Muntii Carpati printre cele mai importante 200 de eco-regiuni din lume, cu o diversitatea biologica remarcabila. Programul Dunare-Carpati al WWF a fost infiintat in anul 1998, cu scopul de a derula proiecte de conservare, refacere si administrare durabila a zonelor naturale din aceste doua regiuni.
Infiintarea oficiala a unui birou WWF inregistrat in Romania, in anul 2006, a subliniat importanta pe care Romania o are pentru natura atat in Europa, cat si pe plan mondial.
WWF Programul Dunare-Carpati si-a diversificat activitatea in timp, lucrand in prezent la nivel regional si national cu o echipa care deruleaza proiecte in domenii precum:
- conservarea si administrarea durabila a ariilor naturale protejate;
- protectia diferitelor specii de fauna si flora;
- refacerea zonelor naturale afectate de interventia umana;
- dezvoltarea activitatilor economice traditionale si inovatoare care asigura administrarea durabila a resurselor naturale si prosperitatea comunitatilor locale;
- sprijinirea dezvoltarii capacitatii de actiune in domeniul conservarii naturii a partenerilor locali – institutii, comunitati, alte organizatii ne-guvernamentale;
- imbunatatirea si aplicarea corecta a legislatiei pentru protectia mediului