Peste 1.300 de echipe participante la Scoli pentru un viitor verde – Rezervatii naturale!

Data Articol: 04/03/2014

Vineri, 28 februarie 2014 s-au incheiat inscrierile in cel mai mare concurs de educatie ecologica intre scoli din Romania. Peste 1.300 de echipe verzi din toata tara au decis sa se inscrie in concursul national Scoli pentru un viitor verde – Rezervatii naturale, editia a IV-a, 2013-2014. In urmatoarea perioada echipele trebuie sa realizeze proiecte verzi care au ca punct de interes o arie protejata de pe teritoriul Romaniei, urmand ca aceasta activitate sa fie postata pe platforma online www.scolipentrunviitorverde.ro si votata de public pana la 31 mai 2014. Proiectul care primeste cele mai multe voturi este declarat castigator. Citeste mai multe despre cum se poate vota o activitate la sectiunea “Cum votez”.

Competitia este organizata de Asociatia Scoli pentru un viitor verde in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, Societatea de Geografie din Romania si Editura CD PRESS, prin revistele educationale Terra Magazin, Doxi si Pipo.