15 martie – 15 aprilie LUNA PADURII

Pădurea reprezintă baza economică a producţiei de lemn şi alte produse specifice forestiere, dar la fel de importante sunt şi funcţiile speciale, de protecţie a mediului prin protecţia solului împotriva eroziunii, a alunecărilor de teren şi a deşertificării, îmbunătăţirea bilanţului hidric şi asigurarea purităţii apelor, ameliorarea factorilor climatici dăunători etc.

Luna Pădurii este unul din cele mai importante evenimente ecologice din cursul anului, care are drept scop sensibilizarea publicului larg şi a autorităţilor cu privire la importanţa pădurilor, a rolului lor esenţial în menţinerea echilibrului ecologic. Instituirea unei astfel de luni dedicate pădurii îşi are rădăcinile în anul 1872, când a debutat “sărbătoarea sădirii arborilor”, în S.U.A., ca o consecinţă despăduririlor masive ce aveau loc în acea perioadă. În România, prima dată a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea „Sărbătoarea sădirii arborelui”.

Prin “Declaraţia de la Paris”, semnată cu ocazia celui de-al X-lea Congres Forestier Mondial, din 1991, s-a conturat conceptul de dezvoltare durabilă a pădurilor, deosebit de important în demersul specialiştilor din diverse domenii (silvicultori, ecologi, sociologi, economişti etc.) de a contracara efectele negative ale presiunii antropice asupra pădurilor şi de identificare a unor metode corecte de gestionare a fondului forestier, astfel încît tăierea arborilor să se facă planificat, în relaţie directă cu măsurile de refacere a pădurii şi a funcţiunilor sale.